vineri, 5 octombrie 2012

Călătoria micuţului cu maşina

calatorie-cu-copilAtunci când plecaţi în călătorie cu maşina aveți totul sub control: vă puteţi opri,puteți aerisi, o mică joacă în parcare, puteţi schimba nişte drăgălăşenii cu bebeluşul în aerliber – după care vă puteţi continua liniştiţi drumul. În acest fel, integraţi şi călătoria spre destinaţie în vacanţă.
Drumurile lungi cu maşina au devenit puţin mai complicate faţă de când eraţi numai voi doi.Toate nevoile speciale ale lui bebe fac dificilă îngrijirea lui în altă parte decât înintimitatea casei, iar odată ce plecaţi la drum lucrurile se complică puţin, dar dacă aveţi timp să pregătiţi totul dinainte, atunci vă puteţi bucura la fel de mult de un drum cu maşina ca şi înainte să fiți părinți.
În primul rând, nu puteţi pleca la drum fără un scaun auto, iar micuţul nu trebuie scos din el în timpul mersului nici dacă plânge nici daca îi e rău. În cazurile acestea opriţi maşina. Recomandăm o husă de protecţie antitranspiraţie pentru scaunul auto prin care se evită supraîncălzirea. Pentru călătoria cu bebe e mai simplu dacă programaţi plecarea la ora la care acesta doarme de obicei, astfel existând şansa ca cel mic să doarmă tot drumul. 

Călătoria micuţului cu maşina

sâmbătă, 21 iulie 2012

Pariuri in siguranta


arbitrage-pariuri
Arbitrage - Un Subiect Controversat

Un subiect controversat in lumea celor pasionati de pariuri.

Definitie surebet (arbitrage) : Un SureBet, sau un pariu sigur, este un set de pariuri unde sigur veti
castiga bani, indiferent de rezultatul evenimentului. Nu puteti pierde.

Aceasta este cea mai comuna descriere a unui surebet gasita pe net.
Parerea mea ca se pot si piede bani. O sa revin. Pentru a fii cat mai aproape de adevar nu uitati sa consultati si biletele zilei.

Exemplu surebet.

Considerati un meci de tenis între Hewitt si Federer, unde doua case de pariuri, Casa 1 si Casa 2 ofera urmatoarele cote:

Hewitt vs Federer

Casa 1 Cote = 3.00.......1.40 
Casa 2 Cote = 2.65.......1.55 

Cele doua case de paiuri opereaza cu cote care sunt cumva diferite. De fapt ele sunt atat de diferite încat puteti obtine un SureBet pariind pe ambele rezultate. 

Sa spunem ca doriti sa obtineti o plata de 100 indiferent de ce se întampla. Pariind 100 / 3 pentru Hewitt la Casa 1 si 100 / 1.55 pentru Federer la Casa 2 veti reusi. Miza totala va fi : 

100 / 3 + 100 / 1.55 = 33.33 + 64.52 =97.85.

duminică, 24 iunie 2012

Avantajele apei dedurizate


avantajele apei dedurizate Avantajele apei dedurizateExista numeroase scheme de tratare a apei printre care si folosind o statie dedurizare. Schema unei statii de tratare cuprinde totalitatea obiectelor tehnologice si circuitelor hidraulice reprezentate in plan sau profil.

Pentru raurile nepoluate incarcate cu suspensii de natura minerala, o statie de tratare cuprinde urmatoarele obiecte: priza de apa, deznisipator pentru retinerea supensiilor gravimetrice, decantor pentru retinerea suspensiilor cu ajutorul reactivilor de coagulare, filtru de nisip cuartos pentru limpezirea finala a apei, instalatie de dezinfectare cu clor, laguna pentru namolul din decantor si apa de spalare de la filtru.

O instalatie pentru retinerea suspensiilor gravimetrice in apropiere de priza de apa (deznisipator), instalatie pentru pregatirea si dozarea coagulantilor, urmate de instalatia de limpezire care cuprinde decantoare si filtre. In final apa este dezinfectata cu clor gazos. In schema poate sa apara si o laguna pentru depozitarea namolului depus in decantoare precum si pentru apele murdare refulate din spalarea filtrelor.

marți, 5 iunie 2012

SUA impun reguli pentru importurile de panouri solare din China


panourisolare 150x150 SUA impun reguli pentru importurile de panouri solare din ChinaStatele Unite ale Americii vor impune anumite tarife si reguli asupra a  aproximativ 30 % din importurile de panouri fotovoltaice din China.

SUA a luat decizia sa ajute companiile proprii producatoare de panouri solare, specificand ca piata americana a fost inundata de produse similare produse de companii subventionate de catre statul chinez.

Astfel s-a decis impunerea de taxe pentru firmele chinezesti intre 2,9 % si 4,73 % in luna martie. Acest fapt a dus la o tensionare a relatiilor economice dintre cele doua state.

vineri, 25 mai 2012

Noul BMW seria 1

bmw-seria1Nou de la constructorul BMW: Seria1 cu 3 portiere si M135
Marele contructor auto BMW va lansa o noua versiune de caroserie pentru cel mai mic model din gama seria 1 cu 3 usi dar si cea mai puternica versiune a acestui model: M135i. Acest model este dotat cu un motor cu 6 cilindrii si tehnologie M Performance TwinPower Turbo de 320 CP.
Capacitatea cilindrica a modelului M135i este de 3 litri si sistem turbo. Cuplul maxim este de 450 Nm între 1.300 ?i 4.500 rpm, cu o putere de 320 CP ce este atinsã la 5.800 rpm. Pentru a ajunge la prima suta de km/ora are nevoie doar de 5.1 secunde iar in cazul varientei dotate cu cutie automata acest timp scade la 4.9 secunde.

Noul BMW seria 1