În noaptea de 24 spre 25 august 2006, regizorul Catalin Nemescu, 27 de ani, si inginerul de sunet Andrei Toncu, 28 de ani, au murit pe loc în urma unui accident produs la podul Eroilor din Capitala. Vinovat de tragedie a fost britanicul Ali Imran, care a trecut pe rosu si a intrat în intersectie cu peste 140 de kilometri pe ora. Bolidul a lovit în plin taxiul. Soferul în vârsta de 24 de ani a murit la scurt timp, în drum spre spital.
Pe 9 martie 2006, cântareata Laura Stoica si logodnicul ei se întorceau de la un concert când o masina a intrat pe contrasens si i-a lovit frontal. Au murit amândoi pe loc, la fel si copilul nenascut al artistei.
Toatea acestea au fost persoane foarte cunoscute. Dar printre victimele accidentelor se afla si oameni obisnuiti ale caror rude încearca si acum sa gaseasca dreptatea.
„Sunt tatal lui Andrei Marian care a fost în urma cu 5 ani ucis pe o trecere de pietoni din Bucuresti de un nemernic care am aflat ulterior ca lucreaza la SRI”, a declarat Rotaru Marin.
„Sunt mama lui Laura Buiac accidentata pe Sos Kiseleff în 2009 de diplomatul austriac. Înca o mai asteptam. Nu s-a întâmplat nimic de la data aceea”, a spus mama Laurei Buiac.
Oamenii sunt suparati ca lucrurile se misca foarte greu în Justitie si nici la câtiva ani de la accidente, vinovatii nu sunt pedepsiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu